loader image

EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE DE CĂTRE STUDENŢII pentru activitatea din semestrul I, 2025-2026

În perioada 04.05.2026- 24.05.2026 se desfăşoară acţiunea de evaluare a cadrelor didactice de către toți studenţii Facultății de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informației Iași, pentru toate disciplinele din semestrul I al anului academic 2025-2026. Aplicaţia de evaluare va  fi accesată la adresa: https://evaluare-didactica.dev.tuiasi.ro/ utilizând calculatoare personale sau telefoane mobile ce au conexiune la Internet.

Accesul la aplicație se face pe bază de token/ parola generata aleator. Veți intra în posesia token-ului prin intermediul șefilor de grupă sau a directorilor de departament.

ATENŢIE!

  • Autentificarea se poate realiza din incinta facultății sau a campusului Tudor Vladimirescu.
  • Autentificarea se poate realiza doar o singură dată, de aceea vă rugăm să faceţi evaluările tuturor disciplinelor într-o singură sesiune de lucru şi să completaţi toate câmpurile.
  • Anul de studiu care apare pe pagina de acces la chestionar se referă la anul de studiu în care aţi fost înscris în anul universitar 2025 – 2026, căruia îi aparţin disciplinele evaluate.
  • Nu închideți browserul web (aplicația de navigare pe Internet) în timpul evaluării! Dacă închideţi sesiunea de lucru, nu veţi mai putea accesa aplicaţia.

În câmpul-text din partea de jos a formularului de evaluare, puteţi înscrie diverse sugestii, observaţii sau aprecieri ale dumneavoastră pentru disciplina evaluată şi cadrul didactic titular.   

Părerea dumneavoastră contează! Dacă întâmpinaţi probleme în a accesa aplicaţia de evaluare, vă rugăm să trimiteţi un mesaj prin e-mail, cu descrierea problemei, la adresa evaluare@etti.tuiasi.ro.

EnglishRomanian